miercuri, 16 august 2017

Leapșa ”Mid-Year Book Freak Out”

Îți mulțumesc din suflet, Ana, pentru leapșa! Nu am mai completat una de atâta vreme, oh, ce melancolie.

1. Care e cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017?
Hm, asta ar trebui să fie Un veac de singurătate de Marquez (recenzia, aici), deși nu sunt sigură dacă am citit-o chiar la finele anului 2016 ori chiar la începutul anului 2017. În orice caz, e o carte genială, a cărei recenzie am scris-o recent.
sursă
2. Cea mai bună continuare (a unei cărţi) citită în 2017?
Nu am citit nicio continuare anul acesta.

3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.
Categoric The Rooster Bar de John Grisham. Sunt atâtea cărți scrise de omul ăsta fantastic pe care îmi doresc să le citesc.


4. O lansare anticipată din a doua jumătate a anului.
Hm, mă gândesc la The Language of Thorns de Leigh Bardugo. E o scriitoare super talentată iar cartea aceasta, care va apărea în septembrie, sună foarte promițător. Coperta (în dreapta) e de-a dreptul încântătoare.

5. Cea mai mare dezamăgire.
Ei bine, o dezamăgire... Cu ocazia altor lepșe am menționat că în ”cariera” mea de cititor nu am dat, până acum, peste o carte care să mă dezamăgească îngrozitor. Dar sunt unele care nu se ridică la așteptările mele, iar o astfel de carte ar fi Crimele din Rue Morgue de Edgar Allan Poe. Îmi place foarte mult autorul acesta și mă așteptam la altceva. E surprinzătoare, într-un sens pozitiv, dar nu m-a mulțumit îndeajuns. Încă o dată: nu e o mare dezamăgire, ci una micuță. Urmează și recenzia.

6. Cea mai mare surpriză.
Primul titlu care îmi vine în minte e The House We Grew Up In (recenzia, aici). O carte gro-za-vă!

7. Noul autor preferat.
Oscar Wilde. Până anul acesta aveam o singură carte scrisă de el citită, de fapt două - faimosul Portret al lui Dorian Gray + Crima lordului Arthur Savile (recenziile, aici). Acestea două dovedesc talentul lui Wilde, dar parcă nu eram convinsă să îl trec în lista de autori preferați. Ei bine, de curând am citit Fantoma din Canterville și mi s-a părut o lectură frumoasă, care mi-a întrecut așteptările. E scurtă, la fel ca opera sus-menționată a lui Edgar Allan Poe, dar e tare distractivă. Interesant cum mă așteptam ca opera lui Poe să fie mind-blowing, în vreme ce mă așteptam ca opera lui Wilde să fie ”meh”, dar s-a întâmplat exact invers. Cert este că Fantoma din Canterville arată că Wilde a stăpânit cu măiestrie cuvintele și a știut să creeze opere mai complexe, dar și unele mai facile.

8. Cel mai nou crush pe un personaj.
Haha, păi, nu prea am citit cărți de unde să pot alege un crush. Totuși, recunosc că am prins drag de Carmesino, o ființă fantastică (un ”opteron”) din lumea Grammatonului. Cartea, care se numește chiar Grammaton, e o carte, mai degrabă, de copii (13-15 ani), însă personajul acesta, atât de calm, de o seriozitate liniștitoare și cu înfățișare plăcută, s-ar integra cu ușurință într-o carte YA și sunt sigură că ar câștiga inimile multor cititori. Voi reveni și la cartea aceasta cu o recenzie.

9. Cel mai nou personaj preferat.
Diana Slavu din Pânza de păianjen de Cella Serghi (recenzia în curând; îmi pare rău că tot fac promisiuni, dar mă țin de ele). Sincer, m-am surprins, alegând-o pe ea, căci e genul de eroină care nu se încadrează în tiparul pe care îl urmăresc eu. Dar e un personaj foarte plăcut, cu care am empatizat ușor și a cărei poveste am citit-o cu drag.

10. O carte care te-a făcut să plângi.
Nu cred că a fost cazul, din câte îmi aduc aminte.

11. O carte care te-a făcut fericit.
Revin la Grammaton. E o carte pentru copii/ adolescenți, deci nu e tocmai surprinzător. 

12. Cea mai bună ecranizare a unei cărţi pe care ai văzut-o anul acesta.
Din păcate, nu am vizionat nicio ecranizare anul acesta. Până acum. Mai sunt câteva luni din 2017, așa că poate voi putea indica, mai târziu, o ecranizare bună.

13. Recenzia preferată scrisă până acum.
Oscilez între recenzia scrisă pentru Un veac de singurătate și cea pentru The House We Grew Up In, dar merg, până la urmă, pe a doua. O carte minunată, căreia am încercat să îi scriu o recenzie pe măsură.

14. Cea mai frumoasă carte pe care ai primit-o sau ai cumpărat-o anul acesta.
Nu mă pot decide între Narcis și Gură de Aur și Rogue Lawyer. Poate mă ajutați voi :).

15. Ce cărţi trebuie să citeşti până la finalul anului?
Am cam renunțat la listele rigide, însă sunt unele titluri pe care chiar vreau să le parcurg: Trau niemals einem Mann de Jane Heller (e o traducere în germană a unui roman american), Mein Kampf de A. Hitler (am început-o și o lecturez încetișor), A 9-a judecată de J. Patterson, Narcis și Gură de Aur de Hermann Hesse, The Perfect Kill de Robert Baer, Rogue Lawyer de J. Grisham, Dracula de Bram Stoker, Exorcistul de W. Blatty,  Decameronul de Giovanni Boccaccio. Mai sunt și altele, dar în cazul lor nu ”arde” :).

Okie dokie, gata distracția. Mulțumesc mult, pentru ocazia de a completa leapșa, Ana! Eu o dau mai departe... Nicoletei (Serendipity) și lui Roxi (Gânduri despre cărți).
Ne mai citim, folks!

duminică, 13 august 2017

”The House We Grew Up In”, Lisa Jewell - Recenzie

Titlu: The House We Grew Up In
Autor: Lisa Jewell
Editură: Arrow Books
Număr de pagini: 442

When a tragedy breaks a family apart, what can bring it back together?

The Birds seemed to be the perfect family: mother, father, four children, a picture-book cottage in the country.

But when something happens one Easter weekend, it is so unexpected, so devastating, that no one can talk about it.

The family shatters, seemingly for ever.

Until they are forced to return to the house they grew up in. And to confront what really took place all those years ago.


Simply stunning. (Daily Mail)

Poignant, heart-wrenching and beautifully told, the author's best tale yet. (Sun)

Beautifully written. (Heat)


The House We Grew Up In e genul de carte de la care te aștepți să fie ok, o lectură plăcută, și care se dovedește a fi o lectură de-a dreptul fantastică, de neuitat. A fost un cadou din partea surorii mele și, judecând după copertă și după descriere, îmi imaginam o poveste drăguță despre suișurile și coborâșurile unei familii oarecare. Nu pot zice că m-am înșelat, decât în parte.

The House We Grew Up In urmărește povestea familiei Bird, care nu este tocmai o familie oarecare. Prin urmare, nici povestea acestei familii nu e o înșiruire de întâmplări banale. Familia Bird este, într-adevăr, aparent, o familie ca oricare altă familie englezească, dar după câteva pagini deja încep să se contureze niște aspecte mai puțin comune, mai puțin normale. Iar totul pornește de la personaje. De fapt, cartea aceasta se concentrează într-o mare măsură pe actorii ei, pe latura lor psihologică, pe evoluția lor, precum și pe interacțiunea dintre ele. Așa a luat naștere The House We Grew Up In - de la oameni, de la problemele lor, de la realitatea că o familie înseamnă lucruri bune, dar și lucruri neplăcute.

De aceea, în cele ce urmează am să prezint ”colorații” membri ai familiei Bird. Această prezentare se cade să o încep cu portretul mamei - Lorelei. Lorelei este centrul universului Bird, ea e cea care ține acest univers în picioare, care insistă să organizeze, an de an, cu ocazia Paștelui, faimoasa vânătoare de ouă de ciocolată, învelite în foițe de diverse culori și tot Lorelei e cea care insistă să păstreze, de fiecare dată, toate acele folii de la ouă. Ceea ce pare un obicei apărut din dragostea lui Lorelei față de familia ei și față de amintirile pe care le creează împreună în curând se dovedește a fi un obicei patologic, semn al unei boli care are să se declanșeze mai târziu, când se va produce un incident îngrozitor pentru întreaga familie Bird.

Autoarea, Lisa Jewell, zice în nota de la finalul cărții cum a construit acest personaj și ce înseamnă ”hoarding”, adică ”tezaurizarea”, care, conform unui site de specialitate, este o afecțiune progresivă. Există persoane care colecționează,”strâng” obiecte fără obsesivitate, dar care după un eveniment de viață traumatizant, se pot transforma în obsesivi-compulsivi” (sursa). Sinceră să fiu, până la cartea aceasta nu știam că există o asemenea patologie, cel puțin nu la un asemenea nivel. Eu, probabil la fel ca mulți alții, am avut dificultăți în a crede că e posibil ca o persoană să se îngroape de vie în lucrurile adunate de-a lungul anilor, să conștientizeze că nu mai există loc și, totuși, să continue în același ritm. 
“The human memory is such a cruel, frustrating thing, the way it just discards things without asking permission, precious things. At least here, in my house, I have control over my memories.” 
Ei bine, așa se întâmplă cu Lorelei Bird. Inițial, numai Megan, fata cea mai mare, se răstea la ea pentru că aveau prea multe prosoape de bucătărie ori prea multe vase de masă, pe care nu aveau niciodată să le folosească. Însă după ce se petrece tragedia care a zdruncinat familia Bird din temelie, Lorelei trece la un alt nivel, cumpărând mormane de cărți și ziare pe care nimeni nu le citea, obiecte de decor care deja încurcau mai mult decât să înfrumusețeze locuința și multe alte obiecte, de cele mai multe ori, inutile. Iar acestea se petrec pe fondul destrămării familiei Bird, Lorelei nemaifiind capabilă să îi țină pe ai ei alături.

Colin Bird, capul familiei, este un personaj care m-a surprins cu evoluția sa. La început, mă frustra din cauza caracterului său molatic. Pur și simplu nu era în stare să ducă ceva la îndeplinire, dacă Lorelei nu era de acord. Apoi, mult mai târziu, am avut surpriza să descopăr că poate fi bățos și încăpățânat în ceea ce lui i se părea o decizie bună, iar celorlalți - o decizie imorală. Am remarcat și în unele recenzii de pe Goodreads că cititorii au fost aspri cu acest personaj.

Megan evoluează în sensul opus mamei sale, dezvoltând o obsesie pentru curățenie și ordine. Își întemeiază o familie, care trece, de asemenea, prin dificultăți relaționale. Sora ei mai mică, Beth joacă rolul principal în chestiunile familiale ale lui Megan. Și acest personaj, Beth, m-a uimit, când aproape de finalul cărții apare ca un om nou. Nu prea am empatizat cu ea, pentru că nu prea am reușit să trec peste felul ei nestatornic și imatur  de a se comporta și, mai ales, peste balta de imoralitate în care s-a bălăcit multă vreme. Este interesant că așa cum Megan îi seamănă fizic lui Lorelei iar Beth, lui Colin, cele două fete le seamănă părinților și din punct de vedere psihologic.
“I know as well as you do that only the individual has the key to change themselves. It’s buried deep inside each and every one of us and although someone else can help us to find the key, we’re the only ones who can use it.” 
Cei doi băieți, gemenii Rory și Rhys sunt complet diferiți cât privește portretul moral. De mic, Rhys a apărut în ochii tuturor ca un copil mai ciudățel, cu probleme de socializare. Cu toate acestea, după ce am terminat cartea, am ajuns la concluzia că el nu era cu nimic mai bizar decât ceilalți membri ai familiei. Toți au probleme pe care nu sunt în stare să le rezolve la momentul potrivit, toți au luat decizii mai puțin bune... toți sunt parte din aceeași familie Bird. 

Iar familia Bird nu s-a destrămat doar din cauza bolii netratate a lui Lorelei, ori din cauza neputinței lui Colin de a-și impune punctul de vedere în fața ei, ori din cauza indiferenței copiilor unul față de celălalt. Familia Bird s-a destrămat din cauza tuturor, ei toți au contribuit la pierderea coeziunii, dar tot ei au fost nevoiți să se întoarcă în casa natală și să relege legăturile dintre ei, căci peste o suferință mai veche se trece încercând să faci față uneia noi.

The House We Grew Up In e o carte despre care aș putea vorbi ore în șir. Autoarea arată, prin aceasta, latura mai puțin plăcută și veselă a unei familii, care ușor-ușor ajunge să fie măcinată, din interior, de probleme nerezolvate iar pentru a o reconstrui, membrii ei trebuie să își încheie orice afaceri neterminate și să învețe să se accepte așa cum sunt.

Nota mea: 5+/5

marți, 8 august 2017

”Pretty Little Liars” (serial) - Recenzie

Titlu: Pretty Little Liars
Gen: dramă, mister, thriller
Număr sezoane: 7 (2010 - 2017)
Distribuție:
Troian Bellisario - Spencer
Lucy Hale - Aria
Shay Mitchell - Emily
Ashley Benson - Hannah
Sasha Pieterse - Alison

Descriere (sursa):

Pretty Little Liars este o producție ABC Family bazată pe seria de romane cu același nume a Sarei Shepard. Serialul urmărește schimbările din viețile a patru fete - Hanna, Aria, Spencer și Emily - după ce "liderul" grupului lor, Alison, dispare, iar ele încep să primească mesaje scrise din partea unui necunoscut care se semnează ”A”.

La început, ele cred că este Alison, dar după ce este găsită moartă, fetele își dau seama că altcineva știe secretele lor, inclusiv pe cele mai ascunse, pe care au crezut că doar Alison le știa.


În jurul ”misterului A” se învârte acțiunea pe parcursul a șase sezoane, în vreme ce ultimul sezon vine cu un nou rău, mai mare, mai iminent, mai periculos - A.D. (Über A).



Când am început să vizionez Pretty Little Liars, acum câțiva ani buni, probabil la vremea când serialul era încă destul de nou pe piață, am reacționat cu un entuziasm debordant. Era... incitant, cred că acesta este cuvântul, era incitant să vezi povestea unor liceene care trec prin unele întâmplări periculoase, în timp ce încearcă să își trăiască viețile tipice de adolescente. 

Acest personaj, care vreme îndelungată rămâne într-un con misterios de umbră, A, este sursa tuturor evenimentelor care le pun în pericol, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe fete. 

Desigur, cu acest plot principal se îmbină o sumedenie de ploturi mai mici. De fapt, sinceră să fiu, nu cred că am mai dat peste vreun serial, până acum, care să fie atât de complex cât privește intrigile. Sunt foarte multe, enorm de multe, și nu cred că exagerez. Acesta este, probabil, unul din motivele pentru care unii au renunțat, pe parcurs, la serial. Sezoanele 3 și 4 mi s-au părut și mie greoaie, cu prea multe hățișuri - personaje cu interese ascunse și legături neștiute și nocive.

Nu știu dacă și cărțile sunt la fel, dar sezoanele anterior menționate mi s-au părut chinuitoare. Simțeam că e cazul să aflăm odată cine e acest om îngrozitor care le face viața fetelor un calvar. Recunosc, majoritatea ploturilor mai mici au venit cu indicii referitoare la identitatea lui A, dar de unele ploturi chiar se puteau lipsi. Plus, acum că s-a încheiat, îmi pare că există o disproporție evidentă între sezoanele alocate lui A și singurul sezon alocat lui A.D. Măcar de-ar fi fost cinci sezoane cu A și două cu A.D. 

În legătură cu ultimul sezon, chiar mi-a plăcut, dar același lucru este valabil și pentru sezonul 6. Singura obiecție pe care o am în legătură cu sezonul 7 e că a fost puțin grăbită acțiunea, mai ales în ultimul episod. E un obicei în cinematografie să fie îngrămădite toate descoperirile șocante într-un moment unic, care înseamnă câteva minute. Prin urmare, am fost încântată de primele două sezoane, căci încă exista noutatea, precum și de ultimele două. De sezoanele 3 și 4 am menționat deja. Mai rămâne sezonul 5, despre care am o părere neutră - a fost ok.

În sfârșit, despre personaje nu am neapărat multe lucruri de precizat. De la bun început, am empatizat cel mai bine cu Spencer Hastings, pentru că mi se pare cea mai rațională și îmi place mintea ei sclipitoare. Interesant e că s-a dovedit a fi un personaj mai important decât mă așteptam (ultimul sezon e grăitor). Prestația actriței Troian e de lăudat (fac, din nou, trimitere la ultimul sezon).

Și celelalte fete arată o evoluție înspre bine, iar cel mai elocvent exemplu este Alison, interpretată de Sasha - dintr-o adolescentă egocentristă și intrigantă ajunge o femeie responsabilă și cu picioarele pe pământ. Ele sunt epicentrul evenimentelor din Rosewood, însă nu pot ignora celelalte personaje (mamele fetelor, prietenii lor, dușmanii lor), ale căror roluri au fost foarte bine jucate, din perspectiva mea.

În concluzie, mă bucur că nu am renunțat la acest serial (așa cum am făcut cu TVD, de exemplu), căci mulțumită lui am descoperit actori, scriitori și producători foarte pricepuți. În plus, am tras unele învățăminte valoroase din vizionarea acestui serial, de pildă: minciunile nu fac decât să creeze un cerc vicios din care se poate ieși cu mari dificultăți sau din care nu se mai poate ieși cu niciun preț.

Nota mea: 4/5

miercuri, 2 august 2017

"Tiago", Catia Skye

Hello, hello, lovely bloggers and readers! This post was supposed to be on my blog a long time ago. Sadly, uni life didn't give me even a short break so I can post a few things about a sweet book, written by a new passenger on the "writer ship" 😊, and I'm talking about Catia Skye. So, take a look:

Tiago
Katia Skye

Genre: YA Contemporary Romance
Pages: 259 (Kindle Edition)
Where you can find it: Amazon
Two shattered hearts. One unstoppable love.
New York 
Kez, sixteen, dumped by her boyfriend of six months, shocked by revelations about her father, falls into an abyss of panic and anxiety. On doctor's orders, she is sent on a vacation as a last resort before her mother considers putting her on medication. 
Lisbon, Portugal 
Tiago, seventeen, has lost more than most lose in a lifetime, believes implicitly in the inevitable Portuguese Tragedy, has left the thug-life, has left school, is just trying to survive each new day. 
Neither of them is looking for love...


Cátia Skye is a New-York-born, Portuguese-American gal who now resides in the romantic heart of Lisbon, Portugal. She is the single mother of one rambunctious little boy, and pens romance novels between the hours of 10:00 p.m. and 2:00 a.m. each night when her boy finally falls asleep.

You can also find a short Q&A and an excerpt right here.

I personally believe Tiago should make a great summerish read, one that I'm looking forward to discover. I hope I managed to catch your attention and convince you that this book deserves a chance. 

Relaxing days and beautiful books, my friends!